Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2015


Știți ?!… când am puțin timp liber, seara mai ales, intru pe „creștinortodox.ro” și citesc comentariile la articolele scrise de mine. Tuturor le mulțumesc pentru aprecieri dar și pentru opinii care nu-mi sunt favorabile. Comentariul unei doamne mi-a reținut însă atenția pentru că scria că se spovedește/împărtășește, are un copil de câteva luni, dar… este nemulțumită că se construiește Catedrala Mântuirii Neamului! “chiar avem nevoie de așa ceva ?” se întreba retoric stimata mea cititoare.

Această opinie, pentru ca mi se adresează direct, îmi oferă ocazia să scriu următoarele rânduri și pentru că doamna frecventează biserica unde se spovedește și împărtășește.

Da doamnă, ne putem ruga lui Dumnezeu oriunde; și-n grădină, și la sapă, și-n pădure, și acasă, și oriunde. Unii se roagă și la cârciumă că nu de puține ori am auzit pe câte unul care bea zicând… „primește-l Doamne și p-ăsta”… și dădea câte un pahar pe gât !!!

Bețivii beau câte 40 de pahare pe 9 martie, de sfinții 40 de mucenici, în loc să meargă la biserică, se duc la cârciumă și ajung acasă… ca după 40 de pahare de băutură.

Doamnă ați auzit de “Biserica Neagră” din Brașov ? Este una dintre cele mai vestite biserici din țara noastră. Construcția ei a început prin anul 1380 și a fost terminată 100 de ani mai târziu. Timp de 100 de ani la acest impunător monument s-a tot lucrat, s-a tot zidit, și toată această construcție a fost făcută pe cheltuiala negustorilor brașoveni. Doamnă, generații întregi de negustori și breslași brașoveni au contribuit la ridicarea acestei mărețe catedrale fiind conștienți că niciodată nu vor trăi să ajungă să se roage în ea ! Au dat bani pentru ridicarea acestei mărețe biserici pentru generațiile viitoare. Ridicarea unei catedrale reprezintă puterea de creație și de ctitorire a unui popor, a unui neam. Geniul și talentul unui popor este transmis în timp generațiilor viitoare prin ctitorii.

Spuneți-mi cu ce vă mândriți dvs. astăzi ? Cu căile ferate ?… cu autostrăzile ?… cu gările din orașe ?. Da doamnă vreau acum să enervez pe cei care critică ridicarea acestei catedrale !

Ne mândrim cu mânăstirea Curtea de Argeș, cu Cozia, cu Voroneț, cu Putna, cu Sucevița și cu toate mânăstirile noastre care sunt… atenție… singurele dovezi istorice al trecutului nostru neam în acest spațiu „Carpato-danubiano-pontic”.

Ce ar fi, draga mea cititoare, dacă în această țară nu ar exista nici o biserică și nici un preot !? Și ne-am ruga în grădină, sau la sapă, sau în pădure… sau la cârciumă. Să aprindem un foc de tabără în curtea casei, să luăm un băț în mână și să ne rugăm ! Această viziune e primitivă iar afirmația că ne putem ruga oriunde… este în parte sectară. Nu-L putem iubi pe Hristos cu care mă împărtășesc dacă urăsc casa în care locuiește. Este ca și cum dvs. ați spune că vă iubiți mama, că îi dați telefon, că îi trimiteți bani ca ajutor din când în când dar nu ați mai dat pe la ea de ani de zile . Ne putem ruga oriunde… dar țin de o biserică – mama credinței mele. Mi-e dor de mama care m-a născut. Mă rog pentru sănătatea ei, și pe câmp, și-n mașină, și-n pădure, îi dau și telefon, dar din când în când merg pe la ea și-i ascult ofurile. Și împodobesc biserica așa cum și pe mama mea vreau să o văd îmbrăcată cu haine frumoase și curate. Așa trebuie să fie și cu biserica; mă rog oriunde, dar la biserică mi se arată drumul, ține vie credința mamei mele și tradiția prin preot (cu toate păcatele lui).

Mergeți doamnă și oferiți 10 lei unui preot în prima biserică din drumul dvs. pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului (vă dă chitanță) și când copilul dvs. va fi mare și veți intra cu el în catedrală să-i spuneți că o cărămidă din acea biserică a fost cumpărată de dvs. Ca negustorii brașoveni de odinioară. Și poate și Dumnezeu va pune o cărămidă la temelia casei și familiei dvs. Fiți mândră doamnă că puteți ajuta la ctitorirea unei catedrale. Aveți această ocazie rară să contribuiți la o ctitorie care se zidește odată la 1000 de ani ! Nu luați în seamă comentatori cu viziuni înguste care „mor de foame” că se construiește o catedrală dar au scrâșnit din dinți la alte nedreptăți.

Credeți că marile catedrale din Occident au fost ctitorite de tâmpiți ? Și sunt azi mândria Apusului. Ce-ar fi Roma fără Vatican ? Parisul fără Notre-Dame ? Toate catedralele sunt o podoabă pentru orașele unde sunt construite “iar pentru autorități motiv de cinste și de laudă” (din scrisoarea Sf. Vasile cel Mare către împăratul Valens)

La revedere draga mea cititoare și vă aștept cu drag la biserică !

 

 

Pr. Nicolae Trușcă

Parohia Negoiești

Read Full Post »