Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2011


Mulţumesc conducerii revistei „Sud”, precum şi scriitorului Ion Andreiţă pentru aprecierile apărute în articolul ” Însemnările unui preot de ţară „. Cu deosebită stimă şi consideraţiune Preot Nicolae Truşcă – Negoieşti

Anunțuri

Read Full Post »


Fără îndoială, cea mai mare sărbătoare a creştinilor este sărbătoarea Învierii Domnului, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel că : “dacă Iisus Hristos n-ar fi înviat, zadarnică ar fi propovăduirea noastră, zadarnică ar fi şi credinţa voastră.”

Imediat după ce Sfinţii Apostoli şi-au dat seama că Iisus Hristos a înviat din morţi erau cuprinşi de un mare entuziasm dar şi de frică. Erau unii care se îndoiau, de exemplu Apostolul Toma, care intră în istoria Bisericii cu numele de Toma necredinciosul. Dar pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli la Rusalii, îi convinge că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, încât hotărăsc să predice adevărul despre Iisus Cel înviat la toată lumea cunoscută pe atunci.

Toate popoarele din jurul nostru, bulgarii, ruşii, polonii, ungurii şi sârbii au fost creştinate fiecare de împăraţi, cneji sau ţari la aproape 1000 de ani după învierea lui Iisus.        Dar poporul român, care este o insulă latină într-o mare slavă s-a născut creştin. Astfel scriitorul bisericesc Origen, mort la anul 254, scria: “ Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit în toată lumea, Andrei a primit prin tragere la sorţi Sciţia Minor “ adică Dobrogea de astăzi. Înţelegem aşadar că teritoriul ţării noastre a fost călcat cu piciorul de către unul dintre Apostolii lui Iisus pe nume Andrei numit şi „cel întâi chemat.”

Sfântul Apostol Andrei a predicat Evanghelia lui Hristos locuitorilor cetăţilor Tomis şi Callatis de la Marea Neagră adică oraşelor Constanţa şi Mangalia de astăzi. A avut o bogată activitate religioasă deoarece a numit preoţi şi chiar un episcop la Odysos pe ucenicul său Amplias. Sfântul Apostol Andrei a ajuns până la poalele munţilor Carpaţi, localitatea Nămăieşti primid numele de la acest Apostol al lui Hristos. 250 de ani mai târziu la Tomis avem deja un episcop deoarece la 7 martie 304 episcopul Efrem de Tomis este omorât din porunca împăratului Diocleţian, iar în anul 323 moare pentru Hristos episcopul Tit din porunca împăratului Liciniu. În anul 1971 la Niculiţel a fost descoperită o biserică străveche iar în interiorul ei s-a găsit un mormânt pe care scrie: „aici au pătimit pentru Hristos, Atalos, Camasis, Filipos si Zoticos.” Moaştele acestor 4 martiri creştini se află astăzi la mânăstirea Cocoş din judeţul Tulcea. Pe 12 aprilie 372, a cincea zi după Paşti, preotul Sansala, în vârstă de 38 de ani este înecat în râul Buzău. În anul 1775 s-a descoperit în satul Biertan pe Târnave o tăbliţă de bronz pe care scrie în limba latină: „ Ego Zenovius votum posui „ adică „ Eu Zenovius am pus ofrandă.” Tăbliţa este din secolul IV şi cu alte cuvinte ne spune că acum mai bine de 1700 de ani un oarecare Zenoviu dădea ceva de pomană pentru un membru al familiei sale care trecuse la cele veşnice. În judeţul Buzău este săpată în stâncă o bisericuţă ce datează din jurul anului 450, având desene pe pereţi cu chipul Maicii Domnului. S-au găsit pe pereţii ei urme de ceară, străbunii noştri lipind lumânările pe pereţii acelei biserici.

Aceste câteva exemple, şi mai sunt şi altele, ne dovedesc că în secolele imediat următoare după Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, strămoşii noştri, care erau mai aproape în timp de învăţătura lui Iisus şi a Apostolilor, venerau pe Fecioara Maria, dădeau de pomană pentru morţi şi foloseau lumânările în cult.

Mântuitorul a spus: „ Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel care crede în Mine, chiar dacă va muri va fi viu.” Şi Iisus ne-a dovedit că are putere asupra morţii pentru că El Însuşi a înviat a treia zi. Credinţa în Învierea Domnului a constituit pentru strămoşii noştri un izvor nesecat de optimism în viaţă veşnică. În numele acestei credinţe au ridicat biserici şi troiţe care au străbătut veacurile.

Tradiţia creştină ortodoxă ne pune ordine în viaţa de familie prin sărbători care ne umple sufletul de bucurie, prin post, prin obiceiuri, prin rugăciune. Viaţa noastră ar fi pustie fără sărbători.

Sărbătoarea Învierii Domnului să fie pentru fiecare dintre dumneavoastră un prilej de sinceră bucurie. Măcar azi uitaţi de necazurile şi lipsurile vieţii. Eu vă doresc să aveţi înţelegere şi linişte sufletească în familiile dumneavoastră, anul acesta să ne bucurăm de un an mai roditor decât anul trecut, şi îndemnându-vă să nu uitaţi niciodată pe Hristos şi Biserica Lui, vă adresez tradiţionala urare cu toată convingerea şi credinţa; „Hristos a înviat!”

Read Full Post »


Astăzi sărbătorim intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare cunoscută în popor sub numele de Duminca Floriilor sau Duminica Stâlpărilor sau simplu Floriile.

Se sărbătoreşte neîntrerupt de peste 1700 de ani şi are dată schimbătoare fiind cu o săptămână înainte de Duminica Învierii.

De-a lungul vieţii Sale pământeşti Iisus mai fusese în Ierusalim dar de fiecare dată prezenţa Sa în cetatea lui David trecea neobservată. Însă când intră pentru ultima dată în Ierusalim acest eveniment se transformă într-o sărbătoare populară. Dar pentru care motiv locuitorii Ierusalimului erau atât de curioşi să-L vadă pe Iisus? Pentru ce aruncau în calea Lui ramuri de finic, hainele şi strigau cu toţii “Osana, Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului?”

Pentru că, doar cu câteva zile mai înainte Iisus înviase pe Lazăr din Bethania o localitate nu departe de Ierusalim. Vestea acestei minuni ajunsese la Ierusalim şi în toate împrejurimile lui. În drum spre Ierusalim Iisus trece din nou prin Bethania să-l vadă pe Lazăr înviat şi pe surorile acestuia Marta şi Maria. În semn de recunoştinţă I se pregăteşte un ospăţ în casa lui Simon, un lepros vindecat tot de Iisus. În timpul mesei, Maria, în semn de dragoste şi de supremă recunoştinţă pentru învierea din morţi a fratelui său unge cu o litră de mir curat picioarele lui Iisus. Acest gest scandalizează pe Iuda care o ceartă pe Maria pentru risipa făcută zicând: “Pentru ce nu s-a vândut acest mir cu 300 de dinari iar banii să se fi împărţit săracilor?”

A doua zi pleacă din Bethania şi poposeşte la poalele Muntelui Măslinilor într-un sătuc numit Betfaghi. Aici Iisus trimite doi ucenici să-I aducă o asină pe care ucenicii îşi pun hainele iar El urcă peste ele şi pleacă mai departe spre Ierusalim. Apropiindu-se de Cetatea Sfântă oamenii se strâng în jurul Lui din ce în ce mai mulţi încât în faţa porţilor cetăţii intrarea Lui Iisus în Ierusalim seamană cu intrarea unui împărat într-o cetate în urma unei victorii.

Sfântul Evanghelist Matei în Evanghelia pe care ne-a lasat-o ne scrie că: “toată cetatea s-a cutremurat iar celor care nu ştiau ce s-a întâmplat, ce-i cu alaiul acesta în jurul unuiOmşi se întrebau cine este acesta? li se răspundea din adâncul inimii cu bucurie şi mândrie, Acesta este Iisus proorocul din Nazarethul Galileii.”

Străbătând oraşul în osanalele mulţimii Iisus se îndreaptă ca de obicei şi acum spre templu. La intrarea în templu, dragostea şi bucuria ce-I arătau mulţimile ating culmea prin strigătele ieşite din gura pruncilor veniţi cu părinţii lor: “Osana, Fiul lui David.”

Intrând în templu şi văzând că acolo se petrec lucruri scandaloase ca de exemplu vânzări de păsări, cereale şi alte lucruri mărunte Iisus le răstoarnă mesele apostrofându-i : “ Scris este, casa Mea este casa de rugăciune iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari.”

Aşadar în ziua intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, au avut loc mai multe evenimente care, la un loc, ca buni creştini trebuie să ni le aducem aminte. Mai sunt câteva zile până la cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului. În această ultimă săptămână a Postului Mare, să postim şi noi rugându-ne lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, să ne împăcăm şi să iertăm tuturor celor care ne-au greşit. Să plecăm azi de la biserică cu hotărârea ca în săptămâna urmatoare să fie o săptămână a lipsei de nervi şi supărare, să căutam să fim mai blânzi şi mai buni rugând pe bunul Dumnezeu să ne ajute să petrecem sărbătorile Învierii Domnului în linişte sufletească şi bucurie. Tuturor celor care azi îşi serbează ziua onomastică purtând numele Florin sau Florica precum şi numele unei flori le doresc sănătate, fericire şi la mulţi ani !

Read Full Post »


Dacă ai fi venit duminica trecută la biserică ai fi aflat, dragă cititorule că în duminica a cincea a Postului Mare numită Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Sfânta Biserică ne dă exemple de urmat doi sfinţi; pe cuvioasa Maria Egipteanca şi pe cuviosul Zosima, duhovnicul ei. Despre viaţa acestor sfinţi ne-a scris sfântul Sofronie, învăţatul patriarh al Ierusalimului, scriitor şi poet creştin care a trăit între anii 550-638.

Se spune că într-o mânăstire a Palestinei trăia un preot numit Zosima. Trăia în mânăstire de 53 de ani şi ajunsese îmbunătăţit în fapte bune, ajungând exemplu pentru alţii.

Dorind să se desăvârşească, se gândea în sine:

“Ce ar trebui să mai fac pentru ca să mă desăvârşesc în cele sufleteşti? Vor fi undeva oameni ai lui Dumnezeu de la care să mai învăţ, cu care să mă întrec în sfinţenie?”

Şi pe când se gândea el aşa află că pe malul Iordanului este o mânăstire ai carei călugari l-ar întrece prin faptul că, în Postul Mare, ei se duc în adâncul deşertului şi cele 7 săptămâni le petrec în rugăciuni continui mâncând verdeţuri şi rădăcini de ierburi.

Preotul Zosima pleacă la această mânăstire şi la începutul Postului Mare a mers şi el în pustiu ca ceilalţi călugări ai mânăstirii.

A trecut râul Iordan şi a mers prin nisipul ars de soare 12 zile în şir. În toate aceste zile nu a întâlnit pe nimeni. A 12-a zi, pe când sta odihnindu-şi bătrâneţele, vede o fiinţă păşind peste dâmburile de nisip la oarecare distanţă de el. Să fie oare un om? gândea Zosima, pare mai mult umbră decât om! A strigat speriat: “Eşti om sau Duh?”. I s-a răspuns: “Zosima, sânt femeie păcătoasă, aruncă-mi o haină cu care să mă îmbrac pentru că de când sunt în pustie mi s-au rupt toate hainele, rămânând goală”.

Auzind că i se spune numele, fără să fi vorbit vreodată împreună, Zosima a fost apucat de frică. I-a aruncat una din hainele sale, şi-a întors capul în altă parte şi după ce umbra de om s-a acoperit au început să stea de vorbă. S-au rugat împreună unul pentru altul. Zosima a văzut-o pe când se ruga “înălţându-se de la pământ ca de un cot”. După rugăciune, bătrânul preot a stăruit să-i spună cine este, ce caută aici şi de când duce viaţa aceasta?

“Sânt egipteancă, a răspuns ea. De la 12 ani am părăsit părinţii şi timp de 17 ani am trăit înAlexandriaducând o viaţă desfrânată. Văzând un grup de oameni că se îmbarcă în corabie spre a se duce la Ierusalim, de ziua crucii, m-am suit şi eu cu ei şi am plecat împreună. La Ierusalim, am mers cu lumea la biserica cea mare, dar în pragul bisericii o putere nevăzută m-a oprit să intru. M-am retras în tindă, m-am odihnit şi din nou am vrut să intru cu un alt grup. Din nou n-am putut să trec pragul. Nici a treia oara n-am putut să intru. Atunci mi-am dat seama că din cauza vieţii mele păcătoase nu pot să intru în biserică.

M-am retras într-un colţ al tindei şi plângând m-am rugat lui Dumnezeu cu toată puterea, să-mi ierte păcatele şi am făgăduit că dacă îmi va îngădui să intru în biserică şi să sărut Sfânta Cruce pe care S-a răstignit Mântuitorul, voi rupe cu viaţa mea păcătoasă de până atunci şi prin pocăinţă aspră îmi voi spăla păcatele. M-am dus lauşăşi de astă dată puterea nevăzută care mă oprise de trei ori să intru până atunci, nu m-a împiedicat să trec pragul. Am intrat, m-am închinat şi am sărutat Sfânta Cruce. La ieşire, cineva mi-a dăruit câţiva bani cu care am cumpărat 4 pâini şi am plecat îndată spre Iordan. M-am oprit la o biserică, mi-am mărturisit păcatele duhovnicului, după aceea am mâncat o bucată dintr-o pâine, iar cu restul m-am suit într-o barcă şi am trecut Iordanul de cealaltă parte, intrând în pustiul în care ne aflăm acum. De 47 de ani vieţuiesc în aceste părţi pustii, hrănindu-mă cu puţinele ierburi ce cresc pe aici. Hainele mi s-au rupt bucată cu bucată până n-a mai rămas petec pe mine. Iată cine am fost şi cine sînt. Întorcându-te la mânăstire, te rog, părinte Zosima, nu spune nimanui cele ce şti despre mine cât timp voi fi in viaţă şi la anul adu Sfânta Împărtăşanie, căci de 47 de ani nu m-am mai împărtăşit. Ne vom întâlni în Joia cea Mare pe malul celălalt al Iordanului, în dreptul locuinţelor omeneşti.”

După un an Zosima a venit, cum a fost vorba, cu Sfânta Împărtăşanie, la locul stabilit pe malul Iordanului. După puţin timp cea aşteptată a sosit. Mergea pe apa Iordanului ca pe pământ. Lucrul acesta l-a uimit pe Zosima aşa de mult că a căzut cu faţa la pământ spre a o cinsti ca pe o sfântă.

După împărtăşanie, Zosima a fost din nou rugat să vie să se întâlnească, anul viitor, dar nu aici, ci în locul unde se întâlniseră anul trecut, în adâncul pustiului. Trecând anul Zosima s-a dus la locul hotărât, dar nu a mai găsit-o în viaţă. Corpul ei zăcea neînsufleţit, iar alături era scris pe nisip:

“Părinte Zosima, îngroapă, te rog, corpul smeritei Maria în acest loc şi te roagă Domnului pentru mine! Am trecut la Domnul după împărtăşire, la 1 aprilie”. După îngropare Zosima s-a întors la mânăstire şi a spus fraţilor săi călugări tot ce ştia despre pustnica Maria Egipteanca. Şi aşa, din gură în gură, istoria vieţii ei a ajuns până la urechile patriarhului Sofronie, care a scris-o cum s-a păstrat până la el, şi cum o avem şi noi astăzi.

Din viaţa acestei sfinte se desprind mai multe învăţături, dar eu subliniez doar una singură; dorinţa fierbinte a Mariei Egipteanca de a se împărtaşi. Mai sunt două săptămâni până la Paşti. Este momentul să luăm hotărârea ca de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului să ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Nu trebuie să amânăm acest eveniment de la un post la altul prin cuvinte ca; “sunt prea tânăr” sau “ sunt prea păcătos” cuvinte care sunt străine de credinţa noastră creştină. Biserica nu este numai pentru cei drepţi (cine poate spune despre el că este drept?) ci şi pentru cei păcătoşi, pentru că nu merge la doctor cel sănătos, ci cel bolnav. Atâta vreme cât Sf. Apostol Pavel a spus că “sunt cel dintâi dintre păcătoşi” înseamnă că “nu este om care să trăiască şi să nu greşească.”

Biserica este un locaş de închinăciune unde credinciosul învaţă despre credinţa creştină, îşi descarcă sufletul şi conştiinţa atunci când se spovedeşte să se simtă mai bine. Ducându-ne cu gândul la viaţa sfinţită a cuvioasei Maria Egipteanca să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să ne continuăm postul până la Învierea Mântuitorului pentru a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Lui, totdeauna şi acum şi pururea şi in vecii vecilor: Amin !

Read Full Post »