Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2010

Intamplari pastorale


Copertile volumului „Intamplari Pastorale” editat si tiparit in decembrie 2010 cu binecuvantarea Preasfintitului Vincentiu Episcopul Sloboziei si Calarasilor.

Read Full Post »


—    Ei, Georgică, îi spun cântă­reţului care mergea alături de mine, intram acum cu Crăciunul la nea Costică Argăseală şi-am terminat şi anul ăsta!

Eram în ajunul Crăciunului şi mi-am amintit că, în urmă cu un an, de cum am intrat în curte tanti Floarea mi-a spus:

—   Bine ai venit, părinţele! Mă bucur că ai venit acum, că este acasă şi Gioni, nepotul meu de la Bucureşti! învaţă să dea examen la Teologie, vrea să se facă preot!

Nea Costică are peste 80 de ani, e mic de statură şi robust, bea în fiecare zi câte o cană de doi litri de vin, iar tanti Floarea îl suduie mereu: argăsite-ar năbădaia, iar ai băut… argăsite-ar necazul, iar eşti beat… şi se plânge la vecini… argăsi-l-ar în sus… argăsi-l-ar în jos… şi i-a rămas porecla de nea Costică Argăseală!

A intrat pe uşă un tânăr slab, deşirat de înalt, cu părul creţ ca al unei păpuşi, pe care am văzut-o cândva în vitrina unui magazin de jucării.

—    Săru’ mâna, părinte!

—    Să trăieşti, Gioni! Dai la teologie?

—    Da părinte, mă pregătesc la română, istorie…

—   Părinţele, îl întrerupe tanti Floarea, toată ziua stă la calculatoru’ ăla. E deştept foc!

—   Cum te pregăteşti pe calculator? l-am întrebat mirat. M-am gândit că o lua date de istorie, sau mai ştiu eu ce? Dar Gioni…

—   N-aţi văzut părinte la televi­zor, că un preot din judeţul Neamţ primea acatiste pe internet de la enoriaşii lui care erau în Spania?

—   M-am uitat lung la Gioni, întrebându-mă dacă glumeşte!

O vorbi serios, o avea dreptate?!

—  Ia întrebaţi-l, părinţele, m-a rugat tanti Floarea, să vedeţi câte ştie!

Gata, mi-am zis, sunt profesor examinator ad-hoc. Dar Gioni mai trânteşte una…

–   A, mamaie, nu trebuie să ştii multe! Acum dacă vrei să fii preot plăteşti taxele… dai banu’… şi te faci preot!

Eram uluit; Gioni ăsta m-a supărat brusc. De unde o fi ştiind el toate astea?! Mi-am amintit că, în toamna anului 1976, elevii Seminarului Teologic din Bucureşti au fost la cules de porumb la I.A.S. Ivăneşti, o localitate din inima Bărăganului, timp de 5-6 săptămâni. Erau grămezi de porumb cât casa, câmp cât vedeai cu ochii, iar noi stăteam pe lăzi de scândură împrejurul grămezilor şi depănuşam ştiu- leţii de porumb, făcând astfel «practică» pentru a aprecia probabil în viitor munca la justa ei valoare. La aceste «şezători» noi, elevii, discutam fel de fel de subiecte. Era cu noi şi un strălucit profesor de istorie, Nicu Octavian, care avea înjur de 40 de ani, nu prea înalt, cu o figură mereu zâmbitoare. Avea răspuns la orice întrebare, cred că nu era colţ din ţara noastră despre care să nu-ţi vor­bească cel puţin 10 minute. Era tobă de istorie, dar mai ales era rafinat şi sensibil (iertaţi-mă, părinte profesor). Auzindu-ne cum discutam, într-o zi m-a întrebat: „Spune-mi, ştii ce sunt diftongii şi triftongii?” Vorbeam despre română, întrebarea nu avea legătură cu istoria, specialitatea distinsului meu profesor, dar… tocmai de asta îl iubeam. Colegii mei râdeau de se zgâlţâiau lăzile sub ei. Cum Gioni îmi devenise antipatic (sunt un om păcătos)…

—    Măi Gioni… ia vino tu încoace! şi îi fac semn cu mâna să se aşeze pe un scaun, pentru că mă privea de sus. Tu ştii Crezul?

—    Nu, părinte… dar dacă dau un click pe calculator îl găsesc acolo!

—    Daaa! Tu ştii între ce ani a domnit Ştefan cel Mare?

—    Bn… cred că prin… dar dacă intrăm pe Google… îl găsesc acolo!

—    Şi îi aplic răutăcios lovitura de graţie:

—   Tu ştii ce sunt diftongii şi triftongii?

—   …!!! Cred că nişte popoare migratoare… ceva…

—    Voi credeţi că o să faceţi canoanele pe calculator? O să faceţi mătănii intrând pe Google?

Ce o mai fi făcând Gioni? Cu acest gând am intrat în curtea lui Nea Costică Argăseală, anul ăsta.

—      Bine-ai venit părinţele şi la mulţi ani, mă întâmpină tanti Floarea.

—      La mulţi ani mamaie. Ce mai face Gioni? o întreb ne­răbdător.

—      E student la Teologie, părinţele!

Am mai stat de vorbă câteva minute şi, ieşind din curte, mi-am amintit de un film în care Jack Lemmon îi dă o replică lui Walter Matthau: „Noi am luptat pentru steagul american în Vietnam, iar tinerii din ziua de azi îşi fac bermude din el!” L-am auzit pe Georgel, cântă­reţul, în urma mea:

— Bine că n-aţi mai spus nimic, taică părinte, că poate peste un an ne vine paroh Gioni, teologu’!

Read Full Post »

Colindă, colindă !


Astăzi s-a născut Hristos,

Mesia chip luminos;

Lăudaţi si cântati

Si vă bucuraţi!

Mititel şi-nfăşăţel,

În scutec de bumbăcel!

Lăudaţi si cântati

Si vă bucuraţi!

 

 

—   Băăă, nenea şoferule, mai schimbă, bre, postul ăla de radio! Mai bine pune să cânte nişte manele, ceva!

Veneam zilele trecute cu microbuzul de la Bucureşti la Negoieşti şi asta a fost reacţia unui tânăr la colindul pe care îl ascultam, tăcuţi, toţi călătorii. Şoferul nu a spus nimic. A atins cu mâna dreaptă aparatul de radio şi… a început: „Hai cichi, cichi, cichi cea/ Să vi-nă ne-vas-ta mea,/ Să va-dă cât sunt de ma-re,/ Cel mai ta-re din par-ca-reee!”.

Toate scaunele erau ocupate; m-am uitat’« la domnişoara de lângă mine (o avea 20 de ani?) care a dat a lehamite din cap… cineva a zâmbit cu subînţeles… altul… asta e… dar toţi ascultam… hai cichi, cichi, cichi cea! Timp de vreo 5 minute mi-a sunat în urechi acelaşi refren.

—  Domnule şofer, am îndrăznit, opreşte şi mata difuzorul că mă indispune când aud că cineva, care e supărat pe soţie, mai are chef şi de cântat!

—  Dacă nu-ţi place, mi se adre­sează tânărul, cumpără-ţi maşină şi nu mai merge cu microbuzul!

Dar până să-i răspund, domni­şoara de lângă mine…

–   Părinte, nu-l luaţi în seamă, că asta e situaţia. Ăsta e Bălănel, vecin cu mine în sat, îl cunosc bine!

–   Mă întreb, de ce un tânăr, în preajma sărbătorilor de Crăciun, preferă să asculte manele, pe care oricum le ascultă tot anul!

–   S-au dus anii în care Nicolae Iorga elogia colindele noastre cântate de grupuri de copii, care vesteau naşterea lui Hristos din Fecioara Maria!

–   Este adevărat, şi Patriarhul Miron Cristea spunea undeva despre colinde, că sunt expresii ale „simţirii religioase româneşti”.

–   Am avut „colindători” de seamă, care au dus colindele noastre departe de ţară. Ioan D. Chirescu la 15 martie 1925… a susţinut la Paris un concert de colinde cu societatea corala Hora!

– Domnişoară. .. sunt uimit!

–  Sunt studentă la Conservator şi vă pot completa că citatul Patriarhului Miron a fost rostit când marele folclorist şi muzi­colog Constantin Brailoiu a publicat „Colinde şi cântece de stea” în 1931.

–   Sunt surprins într-un mod plăcut să constat că generaţia dumneavoastră, despre care credeam că este înclinată spre manele, are şi persoane atât de sensibile!

–   Vă pot spune, că duminica trecuta, la sfârşitul evangheliei…

Dialogul nostru a fost întrerupt când microbuzul a început să „danseze” pe şosea, frână puternică, ne-am lovit de scaunele din faţă… ţipete… şi ne-am oprit cu partea dreaptă — faţă în şanţul de la marginea şoselei. Geamuri sparte, perdele fluturând, am ieşit din microbuz pe uşă direct în noroi, unii au ieşit prin ferestrele sparte, o femeie a leşinat, doi copii plângeau. Şoferul, ca să evite un accident frontal, a pus frână şi norocul nostru a fost că, în dreapta, era o parcare şi a avut loc unde „să tragă” microbuzul. Tremuram toţi de frig şi de frică. Cel mai speriat era Bălănel. Sta „cocoşat”, plângea şi îi curgea nasul, cred că avea un atac de panică. Se ţinea cu mâna de ţeava pe care era semnul de parcare şi ţipa cât  îl ţinea gura: „mamăăă era să mor… mamăăă era să mor”. Când a observat că mă uit la el, a strigat la mine:

–  Părinte, zi ceva… zi ceva… mi-e fricăăă, zi o rugăciuneee…! şi se închina repede.

Domnişoara studenta la Conservator, care era martoră la scenă, spre mirarea noastră, a tuturor, a ridicat mâinile, mimând un dans şi, pocnind din degete, a început să cânte: „Hai cichi, cichi, cichi cea/ Să vi-nă ne-vas-tă mea,/ Să va-dă cât sunt de ma-re,/ Cel mai ta-re din par- ca-reee!”.

Read Full Post »