Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iulie 2010


Pe 27 mai 1987 am fost la Bucureşti să cumpăr pâine. Îmi amintesc bine, pentru că, de o zi, Gorbaciov ne vizita ţara.

Aveam şantier la biserică şi, într-o zi, câteva femei mi-au spus: „Părinte, dăm noi mâncare, cu rândul, la muncitori, dar de unde pâine?” Aveam 10-12 muncitori pe zi şi într-adevăr, una din probleme era… pâinea. Ne-am înţeles ca eu să „fac rost” de pâine. Ţăranii din împrejurimile capitalei mergeau la Bucureşti şi luau câte 3 pâini de la câte un magazin pentru că doar 3 pâini primeau şi umblau cu traista în mână, o jumătate de zi, până strângeau 15-20 de pâini să le ajungâ mai multe zile. De cele mai multe ori nu primeau, pen­tru că vânzătoarele îi recunoşteau, după port, că nu sunt din Bucureşti.

Şi plec în dimineaţa aceea spre Bucureşti, să cumpăr pâine. Când intru în Gruiu, trec pe la părintele Mitică (Marin Dumitru), pentru că stabilisem să mergem împreună. Părintele Mitică este un om vesel tot timpul, nu e chiar înalt, e bine făcut, tuns scurt şi mereu ras proaspăt. Este un om de cuvânt, iar, dacă eşti trist, treci pe la el şi uiţi de toate. Când îmi vine în minte părintele Mitică, nu ştiu de ce, îmi amintesc că, odată, am citit despre părintele Ghedeon.

În drum spre Bucureşti ne înţelegem să luam la rând toate „centrele” de pâine de pe şoseaua Olteniţei. Zis şi facut. Ne oprim de câteva ori; pâinea o puneam in faţa banchetei din maşina şi o înveleam cu o pătură pentru că, la ,,Centură”, era un post de miliţie şi dacă ne-ar fi găsit cu atâtea pâini…

Într-o alimentară, după ce lu­am pâine, observăm că 30-40 de persoane aşteptau să cumpere salam. Ne aşezăm şi noi la rând iar după câteva minute, un domn în vârstă întreabă, exagerat de mirat, pe cei din jur, uitându-se peste ochelari la bucăţile de salam din vitrină:

– Ce scrie, domnule, acolo… salam dihooor?!

–   Nu, îi răspunde părintele Mitică, scrie salam Bihor, dar nici pâna la dihor nu mai avem mult!

Când mai aveam 5 persoane în fată… nu mai e salam, s-a terminat. Am ieşit din magazin şi ne-am oprit la Big Berceni. Acolo… o mulţime de oameni agitaţi, multa gălăgie, miliţieni peste tot… şi cel puţin 300 de persoane erau în faţa uşilor de la Big. Ne uităm mai bine şi observăm, pe fereastră, că în magazin erau grămezi de mezeluri atârnate pe perete. Auzim că „o să vină Gorbaciov şi d’aia au băgat atâta salam!” Dăm colţu’ magazinului şi ne apropiem de piaţă. În mijlocul tarabelor goale, o singură bătrânica vindea mărar, leuştean şi pătrunjel. Dezamăgiţi, mai dăm un colţ şi observăm câteva per­soane, la un aprozar, cumpărând castraveţi din aceia lungi. Vânzătoarea era nervoasă trântea castraveţii în tasul cântarului, certându-se cu fiecare cumpărător în par­te. Când ajunge părintele Mitică…

-Daţi-mi 4 castraveţi! Vânzătoarea îi pune 3 castraveţi în cântar, iar pe al patrulea părându-i-se probabil prea lung, îl rupe în două şi-i pune doar o jumătate.

– De ce, doamnă, mi-ai rupt castravetele? o ia la rost părin­tele Mitică, pe un ton care a pus toată „coada” pe râs…

–      Ce, domnule, faci mişto de mine? Nu-ţi mai dau nici un castravete! şi întoarce tasul pe cântar pentru a fi mai convingătoare.

Chiar în acel moment, bărbaţi şi femei, au început să fugă spre Big strigând: „A venit Gorbaciov! A venit Gorba­ciov!”

– Doamnă, îi spun foarte serios, dacă nu ne dai castraveţi, să ştii că te spunem lu` Gorbaciov.

Marcată probabil de eveni- ment, femeia intimidată  cântăreşte repede castraveţii şi, după ce îi plătim, ne îndreptăm grăbiţi să-l vedem pe Gorbaciov. Când ne apropiem, îl observăm stând de vorbă cu bătrânica din piaţă, dând din mâini, şi fluturând o legătură de pătrunjel. Erau mulţi reporteri cu microfoanele întinse spre el, ofiţeri superiori de miliţie, oameni îmbrăcaţi civil care dădeau comenzi scurte şi precise, iar Ceauşescu îl aştepta la intrarea în piaţă.

–      Ia uite, îmi şopteşte la ureche părintele Mitică, ne mai plângem noi că o ducem rău, dar Gorbaciov a venit tocmai de la Moscova să cumpere pătrunjel din Berceni!

Când au ieşit din piaţă, Gorbaciov şi Ceauşescu au trecut pe lângă noi, la nici 4 metri, plecând în câteva minute, lăsând în urma lor o mulţime de oameni care şi-au îndreptat privirile nervoase spre uşile tot mai neputincioase ale magazinului. Când ne-am urcat în maşină, părintele Mitică mi-a spus:

–      Ce noroc am avut cu Gorbaciov ! Dacă nu era el, rămâneam fără castraveţi!!!

preot Nicolae TRUŞCĂ Parohia Negoieşti

Read Full Post »