Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2010


Azi imi făceam de lucru prin curte, când aud că strigă la poartă Faustina-ursăreasa:

– Părinte, vino repede să-l împărtășești pe Pompidu, că nu știu ce are!

N-am avut timp să-i mai răspund, că a plecat grăbită.

Am intrat în casă, mi-am îmbrăcat reverenda, am luat epitrahilul, aghiazmatarul și Sfânta Împărtășanie, am traversat șoseaua și, după câteva case, pe o uliță, am ajuns la Pompidu. În curtea casei erau vreo 20 de țigani-ursari. N-am reținut nici o figură, ci numai pălării, mustăți mari stufoase, pantofi alb cu negru, fuste lungi, roșii, verzi, albastre și crețe. „Bună ziua, bună ziua!”, „Săru’ mâna părinte!”. Am intrat în casă. În vârful patului sta Pompidu turcește, cu pălăria pe cap și rezemat de o plapumă, făcută grămadă la spate, probabil să nu se răstoarne. Era neras, și mustața mare și stufoasă ca a lui Tudor Gheorghe, îi scoteau în evidență ochii roșii de plâns și după cum aveam să-mi dau seama mai târziu, avea o cădere nervoasă. Eram în cameră doar noi doi și stând în fața lui, cu cartea deschisă în mână, Pompidu începe să-mi vorbească rar și apăsat:

– Taică părințeleee… te-am chemat să mă spovedești și să-mă-mpărtășeeești… pentru căăă vreau să mă spânzuuur… și nu vreau să mor nepregătiiit!

Chestia asta e tare de tot – am gândit.

– Măi, Pompidu, m-ai chemat aici să glumești cu mine? Ce vorbă e asta, că vrei să te spânzuri?

– Să vezi ce-am pățit, părințele! Acum vreo patru ani, nu mai țiu bine minte, când intraseră americanii peste Sadam, i-am zis lui Pardalian: hai sa mergem și noi în Franța, la Paris, să câștigăm un ban cinstit! Pardalian cântă la acordeon și eu aveam o tobă – știi că eu le am cu percuția – și am zis sa cântăm prin Paris, pe euro, că aici nu ne ajung banii. ÎI iau pe Pardalian, acordeonul și toba și, când ajungem la Paris, nimerim lânga muzeul George Pompidou. (Își ia pălăria de pe cap și începe să-și facă vânt cu ea.) Cântăm noi ce cântăm și, la un moment dat, vedem o madmazelă și începem: comant sa va…comsi, comsi, comsa… tujur lamur (cand 1-am auzit, am început să răsfoiesc cartea și mă frecam cu mâna la ochi de parcă atunci m-aș fi trezit din somn) și parințele, când am percutat la tobă, s-a speriat madmazela, ca-nceput să țipe! Și părințeleee… au aparut doi caraliii… și-au început să ne ia la cafteală… și dă-i, și dă-i. Pardalian a fugit, și-am rămas singur, mi-au dat cu toba-n cap și mă loveau cu picioarele… și cu pumnii… și m-au facut porc… că strigau la mine: purcua? purcua? Și țipam ca din gură de șarpe, părințeleee… că m-au luat drept american (îmi venea să mor de râs, aveam dureri de piept) că francezii nu se înțeleau cu americanii, dacă să înceapă războiul cu Sadam și unul din caralii a început să strige la mine… la bouche! la bouche! că aveau necaz pe Bush… și nu știu ce-a avut în cap, părințele, că-când mi-a dat un pulan peste gură mi-au zburat toți dinții (și Pompidu își prinde mustața cu amândouă mâinile și-și ridică buza, arătându-mi dinții puși, din metal galben, împănați cu mâncare). M-au facut numa’ sânge părințele, m-au rezemat de muzeu’ Pompidou – de atunci îmi zic toți țiganii Pompidu – și să vezi, madmazela, care se

uita cum mănânc bătaie, vine la mine și-mi spune: anșante de votrî conesans… pleacă, fă, de aici, că nu-ți mai cânt nici o șansonetă… nu vezi că m-au caftit ăștia de m-a găsit bâzdâcu’?

M-am aplecat să mă leg la șireturi, chiar dacă nu era nevoie.

– Ia ascultă, mă, Pompidu – am devenit grav și serios – nu-mi mai povesti ce-ai făcut la Paris, spune-mi, de ce vrei sa te spânzuri? Ce legătură are Parisul cu spânzurătoarea ta?

– Are părințele, că după bătaia aia, nu mi-a mai trebuit nimic, am venit acasă, da’ Pardalian a rămas acolo, și alaltăieri a venit cu un Mercedes și 10.000 de euro. De asta vreau să mă spânzur, de oftică și invidie pe Pardalian! Am încercat să mă sânzur noaptea trecută în pat, m-am tras cu frânghia de gât de mă dor gâlcile și vreau să mă duc la doctor să îmi dea ceva de gâlci, și săptămâna viitoare mă spânzur.

Mă uitam la Pompidu și nu știam cum să reacționez.

– Pompidu, uite ce m-am gândit, tot suntem adunați aici – și mă uit pe fereastră, afară – e curtea plină. Ce-ar fi să te spânzurăm acum, de nucul ăla din curte? Oricum Dumnezeu n-o să te ierte, dr…ul o să râdă de tine, și-o să râdă tot satul… de tine, de copiii tăi și de nepoții tăi!

– Părințele, cred că Europa o să-mi salveze viața, că am o nepoată născută în ianuarie, anu’ ăsta, și i-am pus numele de Europa, poate din cauza ei să mă răzgândesc…

Probabil, datorită curentului, s-a deschis ușa la cameră și… s-a auzit o știre la televizor: „Poliția din Franța a arestat mai multe persoane care incendiaseră o colonie de rromi, de la periferia Parisului, originari din România.” Pompidu își pune pălăria pe cap și strigă:

– Faustinooo… închide ușa!

Anunțuri

Read Full Post »


Azi dimineata aud strigand pe cineva la poarta. Deschid usa si-l vad pe nea Mitica postasul coborand dintr-un Mercedes argintiu, ultimul tip si… culmea, avea geanta atarnata de gat.

– Saru’ mana, parinte!

– De cand ai masina asta, nea Mitica? il iau la rost, fara sa-i raspund la salut.

– Incepand cu anul acesta fiecare postas va primi cate un Mercedes, ca sa aiba cu ce duce scrisorile acasa, la oameni. N-ati vazut ca si politia a primit cate un Logan, sa aiba cu ce alerga dupa hoti? Judecatorii au salarii mai mari, ca sa nu mai ia spaga…

– Dar noi, nea Mitica, noi, preotii, ce vom primi?

– Eu stiu?!… Poate un loc de veci gratuit, in cimitir.. .ca.. .iertati-ma, cu asta lucrati!

Nea Mitica imi intinde un plic, il smulg din mana incruntat datorita vorbelor spuse, si, fara sa-1 mai privesc, intru in casa. Ma uit la plic; venea de la Sfanta Episcopie. Incep sa am emotii, il desfac si il citesc: Preacucernice parinte, sunteti invitat in ziua de 14 septembrie a.c. la receptia oferita de Preasfintitul Damaschin cu ocazia zilei Sale de nastere. Din incredintarea Preasfmtitului Damaschin, episcopul Sloboziei si Calarasilor. Semneaza: pr. consilier Gabriel Badea. Ma uit lung la hartie, ma uit si pe dosul ei – de parca acolo ar fi trebuit sa mai scrie ceva – intru in bucatarie, la sotie si-i dau hartia. O mai citim impreuna inca o data…

– E clar – imi spune – cred ca este vorba de o gluma!

– Asta-i gluma? Nu-i cam tare?!

– Nu ai decat o singura solutie; sa dai telefon la Sfanta Episcopie, sa te interesezi despre ce este vorba.

Pun mana pe telefon si sun la parintele secretar Valentin Ilie, apoi la parintele consilier Gabriel Badea:

– Parinte consilier, am primit o scrisoare de la sfintia voastra, despre ce este vorba? E o gluma?

– Noi nu glumim cu lucruri serioase, parinte! Va anunt ca sunteti invitat la masa impreuna cu Parintele Patriarh si domnul presedinte Traian Basescu, care si-au anuntat deja prezenta…asa

ca.. .imbracati-va frumos. Eu zic sa va luati chiar o reverenda noua!!! si-mi inchide telefonul.

Am inceput sa simt picaturi de transpiratie pe firunte, inima imi batea cu putere, respiram sacadat si-mi tremurau picioarele. Ramasesem cu receptorul in mana si abia intr-un tarziu am observat ca preoteasa ma privea nedumerita si intrebatoare:

– Ce te uiti asa la mine? Sunt invitat la masa de Preasfintitul, impreuna cu Parintele Patriarh si presedintele tarii.

– Nu-mi vine sa cred! Maine mergi la Slobozia? Dar ce cadou ii duci Preasfintitului? Mai lipsea presedintele Americii si…

– Ooo! ce idee mi-ai dat! Mai tii minte cand s-au intalnit in 1989, la Malta, Bush cu Gorbaciov? intalnirea a avut loc pe un vas de razboi si Presedintele Bush a oferit cadou comandantului navei o caramida din Zidul Berlinului care tocmai fusese daramat. Am sa-i duc cadou Preasfintitului o caramida din zidul bisericii Negoiesti care are peste 350 de ani. Caramida din Zidul Berlinului nu avea decat vreo 40…

– Tu nu esti sanatos? Cum sa duci Preasfintitului o caramida? Ce, te crezi presedintele Americii? Cred ca ar trebui sa-ti faci analize nu numai la inima ci, din cand in cand, si la cap.

Dar nu o iau in seama si ma indrept hotarat spre usa.

– Unde mergi?

– La biserica, sa caut o caramida prin curte!

– Ai sa vezi ca o sa dea cu ea dupa tine! Cand deschid usa, dau cu ochii de Mercedesul

lui nea Mitica, postasul, caruia, dintr-o data, incepe sa-i sune alarma. Si suna… si suna… si suna…

– Nu auzi ca suna ceasul? aud vocea sotiei de langa mine. Trezeste-te o data, ca e Ziua Crucii. Trebuie sa mergi la biserica. Dumnezeule, dar ce ai?! Esti transpirat tot!

– Ei! Azi e ziua Preasfintitului si, parca-mi pare rau ca nu i-am trimis macar o felicitare, dar.. .am sa-i scriu o urare?

-Ce urare?

– Sa fie sanatos, trainic si tare ca o caramida din zidul unei vechi manastiri!

Read Full Post »

A treia zi de Paști


In vara anului trecut, am avut mai multe zile o durere de spate, care devenise insuportabila, si m-am gandit ca ar fi bine sa merg la un medic. Am mers la Policlinica cu plata nr. 3, de pe calea Serban Voda din Bucuresti. Platesc consultatia, urc un etaj, stau la rand dupa doua persoane, apoi intru si eu. In fata mea, la birou, era un medic in jur de 70 de ani, slab, inalt, cu parul alb si un inceput de chelie, halat alb, imaculat, maini… de doctor. Ma intreaba:

– Cum va numiti?

– Trusca Nicolae.

– Varsta?

– 45 de ani…

– Ocupatia?

– …Sunt preot!

– Unde? ma intreaba mirat.

– Intr-un sat Negoiesti, pe soseaua spre Oltenita, la vreo 42 de km… este o biserica monument istoric,… i-am „turuit” eu.

Dar domnul doctor se incrunta, apoi se mira si ma intreaba:

– Cum domnule, esti preot la Negoiesti? Un sat care are o halta de tren?…trece trenul prin Negoiesti…?

– Da, i-am raspuns entuziasmat. Apoi am gandit — uite ce mica e lumea, am si o „pila” la doctor pe negandite; ce minune!!! Dar domnul doctor ma ia direct, fara ocolisuri:

– Sa-ti fie rusine, parinte! Veneam cu trenul de la Oltenita anul asta, marti dupa Pasti, si am vazut niste tarani care sapau pe camp, langa halta Negoiesti. Oamenii aia erau din satul dumitale! Dumneata nu le spui la biserica…

Domnule doctor, il intrerup eu spasit, simtindu-ma vinovat, le spun, dar oamenii s-au emancipat…

– Ce emancipare parinte? sare doctoral de pe scaun. Ce emancipare?. .. Au sape cu telecomanda? Dumneata stii ce-a spus Blaga? Unde este vesnicia aia de care vorbea? Cum e posibil ca taranul

roman sa se perverteasca atat de mult, incat sa-si uite traditia si credinta, sa dea cu sapa a treia zi dupa Pasti? Cum indrazneste sa ceara de la Dumnezeu sa-i rodeasca pamantul, cand taranul il ofenseaza? Voi, preotii de la tara, veti fi gasiti raspunzatori de intelectualitatea tarii, peste timp, pentru pierderea traditiei din satele romanesti… Dezbraca-te! a strigat la mine.

In timp ce-mi dezbracam camasa si maieul, ma gandeam ca mai are putin si… ma ia la bataie. Era nervos, suparat si incruntat. Nu-mi venea sa cred ce mi se-ntampla, si-mi spuneam c-am avut o zi proasta. De consultatie… nici nu mai eram atent la ea.

– Te-a tras curentul, domule parinte. Uite aici reteta asta… te ungi cu unguentul asta. Parintii mei – continua domnul doctor – sunt din Ardeal. Eu m-am nascut langa Sibiu si cred ca popa-al nost’ ar fi mers pe camp, si-ar fi certat taranii, daca i-ar fi vazut ca lucreaza a treia zi de Pasti.

N-am mai avut nici o replica. Eram biruit de punctul de vedere al unui credincios al Bisericii, era

revoltat… simtea ca pierde ceva. Nu s-a lasat, si cand am iesit pe usa cabinetului mi-a strigat de au auzit toti de pe hol:

Parinte zi-le taranilor dumitale, sa nu mai dea cu sapa marti dupa Pasti, ca e pacat de Dumnezeu!

Simteam ca-mi este rusine, dar nu eram suparat pe doctor, avea perfecta dreptate. Mi-a trecut prin minte un gand rautacios. Ce-ar fi ca cineva din satul meu sa se accidenteze, muncind a treia zi dupa Pasti, si sa ajunga la doctorul ortoped, de la Policlinica cu plata nr. 3, din Bucuresti:

– Cum va numiti?

-!

– Varsta?

-!

– De unde sunteti?

– Din Negoiesti… stiti… marti dupa Pasti, mi-am dat cu sapa-n picior…

– Iesi afaraaa…! mi-am imaginat eu razand, chipul nervos al domnului doctor strigand la consateanul meu, care ar fi primit o lectie de religie de la un medic.

Preot Nicolae Trusca Parohia Negoiesti jud. Calarasi

Read Full Post »


Sambata, 19 iulie, pe la pranz, incercam sa scriu pe hartie cateva idei pentru predica de a doua zi. Era ziua Sfantului Prooroc Ilie si Evanghelia Duminicii a V-a dupa Rusalii cu minunea celor doi indraciti din tinutul Gherghesenilor vindecati de Iisus. Era si televizorul deschis, incet, si mi-a atras atentia parintele Teofil Paraianu: „Omul de stiinta are nevoie de credinta, pe cand credinciosul nu are nevoie sa-si argumenteze credinta prin stiinta; el crede… si atat!”. Mi-a trecut prin minte ca ar fi o placere ca la conferintele semestriale sa ne vorbeasca Teofil Paraianu… sau ArseniePapacioc… sau…. Dar gandurile mi-au fost intrerupte de motorul unei masini, care s-a oprit la poarta. Ma ridic de la masa, privesc pe fereastra deschisa si-1 vad pe parintele Grigore. Oho! m-am mirat, am musafiri! II intampin la usa. Parintele este de fel un om vesel, pus mereu pe glume si „aprins” la fata. De data asta insa…

– Ce-ai patit, parinte Grigore, de esti asa galben? Dumnezeule! esti slabit…

– Termina cu intrebarile si hai mauntru sa-ti povestesc.

Intram in sufragerie, ne asezam la masa si, in timp ce nu-mi reveneam din mirare, parintele Grigore incepe sa-mi povesteasca, gesticuland:

– A murit nea’ Gogu, vecin cu biserica, ala de tragea clopotu’ la toti mortii din sat. Avea 83 de ani, caldura… 38 de grade la umbra, nu misca nicio frunza. Merg acasa, 5 persoane in curte si 3 langa nea’

Gogu. Le-am si spus; mai fratilor, omu’ asta a tras clopotu’ la tot satu’ si la el vin 5 persoane?! Si parinte, incep sa-1 prohodesc… eu si cantaretul… si-mi atrage atentia o musca… il tot bantuia pe nea Gogu. Eu cantam si i se aseaza pe buza de sus. N-a observat nimeni, ca si asa nu avea cine, deja eu eram atent la musca, nici nu mai stiu ce cantam, ca am observat ca se opintea sa-i intre in nas! M-am uitat la ea, am vazut cum si-a periat aripile cu picioarele din spate, si-a frecat calcaile si… zdup… mi-a intrat in gura!

Parintele Grigore isi pune coatele pe masa, capul intre maini, inchide ochii si continua cu intreruperi scurte sa se vaiete:

– Mai parinte… m-am inecat… n-am mai putut sa cant… m-am dus la toaleta… am scuipat… mi-a venit rau. Ce mai, abia am ajuns la biserica, la pomana… nici atat. M-au inteles oamenii, dar de o saptamana n-am mai mancat nimic, beau doar ceai de menta si hepatic, ma spal pe dinti de 7 ori pe zi si mi-e teama sa nu fac vreo hepatita. la uite! si parintele scoate din buzunar o pasta si o periuta de dinti si le pune pe masa. Pana sa-i spun cateva cuvinte de imbarbatare, auzim pe cineva strigand pe ulita:

– Vand baloane… vand baloaneeee! Nu ne venea sa credem ce auzeam! Ne uitam mirati unul la altul! Parintele Grigore, din galben cum era, se facuse rosu la fata, radea, si uitand limbajul din manual…

– Ce vinde ma, asta…,baloane?

– Poate n-or fi baloane din alea la care ne gandim noi!

Ma uit iar pe fereastra si ma lamuresc:

– A! Este nea’ Fane, un om nu prea intreg la minte. Umbla toata ziua prin sat, se face ca munceste, dar si lumea se face ca-1 plateste.

II vad ca se apropie de poarta si suna la sonerie. Ies la usa (pana la poarta nu sunt decat vreo 3 metri).

– Ce s-a mtamplat, nea’ Fane?

– Taica parinte, am baloane de vanzare: rosii, albastre, portocalii si galbene. Nu cumperi si matale?

Nicolae Iorga spunea sa nu te pui cu prostu’, ca are mintea odihnita, dar…

– Bre, nea’ Fane, il iau la rost, ai venit aici inainte de vreme, ca sa ma chinuiesti? Dumneata chiar faci misto de mine, ori crezi ca am de toate si-mi lipsesc doar baloanele dumitale?

-!?

– Mergi cu Dumnezeu si lasa-ma-n pace.

Am intrat in casa, am mai stat de vorba cu parintele Grigore cam o ora, a baut un ceai de menta, s-a spalat pe dinti si ne-am despartit. Parca era ceva mai rosu la fata, sau eu ma obisnuisem cu el?!

A doua zi la biserica, cantaretul a citit din Mica Biblie viata Sfantului Ilie, iar eu le-am predicat credinciosilor despre pacatul nerecunostintei. Cand facem bine cuiva, sa nu asteptam sa primim inapoi, ci sa ne ducem cu mintea la Dumnezeu… Multumirea nu trebuie sa fie asteptata, dar trebuie data… Binefacerea este o fapta buna, pentru ca este implinirea dragostei.

Cand am miruit credinciosii, cine credeti ca era printre ei? Nea’ Fane! Cand s-a miruit, m-am apropiat de urechea lui si 1-am intrebat in soapta:

– Nea’ Fane, sunt curios, cate baloane ai vandut?

– N-am vandut nici unul, parintele, ca m-a luat la zor Frusina lu’ Ionica: „Du-te ma acasa, cine crezi ca mai cumpara baloane de la tine, ca am primit baloane in campania electorala, sa ne-ajunga 4 ani!”…

preot Nicolae TRUSCA Parohia Negoiesti

Read Full Post »

Dincolo de calea ferata


Dincolo de calea ferata, dupa ce iesi din sat, spre vii, sunt doua case. Intr-una locuieste nea’ Gogu impreuna cu tanti Floarea, trecuti bine de 70 de ani, casa aranjata, curata, gospodarie care arata ca au muncit la viata lor. Se inteleg bine, au un baiat la Bucuresji, dar uneori nu pot rezista ispitei la bautura si beau impreuna, cot la cot. Langa gospodaria lor si-a facut casa dupa ’89 „doamna Vichi din Bucuresti”, care a primit mostenire o vie pe care a scos-o, apoi si-a construit o casa „cu termopane”, pe care a ingradit-o cu un gard inalt de vreo doi metri. Nu e ortodoxa si, de cate ori merg la nea’ Gogu, tot de atatea ori, doamna Vichi ma asteapta la poarta si-mi pune cate o intrebare.

Azi am mers cu botezul prin sat, dar lapovita, apoi fulgii mari de zapada m-au udat bine si, pe la ora doua dupa amiaza, „obosit si plin de apa”, am venit acasa. Pe la pranz insa, impreuna cu dascalul, am intrat pe ulita Postei, am fost la cateva case, am iesit din sat si am luat-o inspre vii. In camp deschis am simtit puterea vantului care umfla hainele pe noi si a fuioarelor de zapada care ne loveau peste fata. Din cand in cand, ne intorceam si mergeam cativa pasi cu spatele inainte si m-am gandit, zambind, ca vantul vine dinspre Aprozi, de la parintele Boierescu. In dreapta am vazut… hat departe, inspre coltul padurii, un tren care venea gafaind puturos pe calea ferata, facandu-si anevoie loc printre stoluri de fulgi de zapada. Cand s-a apropiat, am varat sfestocul in caldarusa cu apa sfintita si am stropit inspre el in semnul sfintei cruci. Mecanicul a tras sirena; uraaa – ha – ha – haaa! Am coborat inspre balta, am mers pe langa stuf, am intrat in vii si o vad – chiar si pe vremea asta – pe doamna Vichi:

– Domnu’ parinte (a uitat de salut), Iisus S-a botezat la 30 de ani, dumneavoastra de ce botezati copii care nici nu stiu sa vorbeasca?

– Doamna Vichi, botezul crestin a fost instituit de Iisus Hristos dupa ce a inviat din morti, cand a spus apostolilor Sai: „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”. Dumneavoastra folositi ca exemplu botezul lui Ioan care nu este crestin…

– Ia lasa-1 fa, pe parintele in pace – apare tanti Floarea, deschizand poarta si iesind din curte – ca, daca erai desteapta, nu-ti pleca barbatul de acasa!

Doamna Vichi nu a putut suporta greutatea vorbelor si a intrat in curte, trantind poarta, iar eu, vorba lui Petre Roman, „am avut un sentiment de disconfort”. Am intrat in casa la tanti Floarea, am stropit cu aghiasma prin toate camerele, dupa care a inceput sa-mi povesteasca, dand din maini (am simtit un puternic miros de busuioc si am gandit ca tanti Floarea gateste exotic) si potrivindu-si baticul pe cap…

– Parintele, in urma cu vreo cateva zile, mai aveam intr-o sticla de un kil, ca la trei sferturi de rachiu, si m-am gandit s-o pitesc de Gogutu, sa avem si noi de Sfantul Ion, ca e ziua baiatului! Si ce crezi.ca mandeamna, uciga-1 toaca?! Pun la sticla un fir de busuioc, o astup c-un dop, o leg de gat cu sfoara si o atarn in cui, pe perete, sub icoana. In viata lui Gogutu n-a baut aiasma si m-am gandit ca n-o sa-i treaca prin cap ca acolo e rachiu. Da’ ieri dimineata, ce crezi?! Il vad ca se da jos din pat, se spala pe ochi, se duce la icoana, isi face trei cruci – eu ma uitam incremenita la el – ia sticla de sub icoana si bea din ea… (si tanti Floarea duce degetul mare la gura, vrand sa-mi arate cum bea nea’ Gogu din sticla) Faaa Floareo – imi zice – de ce nu mi-ai spus ce aiasma buna face popa-1 nostru, ca veneam si eu la biserica? Ce ma fac, parintele, ca ma simt vinovata ca, o data in viata lui, a vrut si Gogutu sa bea aiasma si tot tuica a nimerit! O fi pacat?

– Tanti Floareo, vino de Boboteaza la biserica, ia-1 pe nea’ Gogu si cred ca n-o sa fie Dumnezeu su-parat pentru intamplarea asta, dar sa nu mai pui tuica sub icoana!

Am iesit din curte amuzat de intamplare, cand m-a trezit din ganduri doamna Vichi:

– Domnu’ parinte, dupa cum spui dumneata cu botezul, daca ar fi asa, ar insemna ca Iisus Hristos a murit nebotezat?!

– Exact, doamna! Iisus Hristos a murit nebotezat – cu botezul crestin, dar El nici nu avea nevoie sa fie botezat, pentru ca este Fiul lui Dumnezeu. Doamna – si ma uit spre casa lui nea’ Gogu – lasati-i in pace ca, la varsta lor, diferentele de opinie…

Dar, doamna Vichi, prinde ideea din zbor…

– Nu va fie teama, domn’ parinte, ca nu vine Floarea „la noi” ca, de cate ori merg la ea, bea aghiasma dintr-o sticla si mai mes-teca si busmoc, spunand ca a vazut la televizor ca-i intareste gingiile!

Read Full Post »


Duminica trecuta, spre seara, a venit iar pe la mine parintele Grigore. De cum a intrat pe usa, mi-am dat seama ca „nu e in apele lui”. Ne-am asezat pe scaun, la masa, in sufragerie…

– Sunt suparat, parinte! M-am certat cu vecinu’ si, vorba aia, mai bun un vecin aproape, decat un frate departe, dar nu-mi explic cum am putut sa intru in situatia asta?!

– Solutia ideala in situatii inexplicabile e perplexitatea!

– Cine a spus asta?

– Emil Cioran!

– Da, imi amintesc ca, parca, si Petre Tutea il cita undeva, spunand ca in situatii inexplicabile clatini capul pana ame-testi.

– Cu ce vecin te-ai certat – am revenit la subiect – ca ai mai multi?

– Cu Stanica! Stii ca nu e ortodox si, de ani de zile, ne contrazicem pe argumente despre Fecioara Maria. I-am zis intr-o zi: ma, nu pot intelege cum credeti voi in Iisus Hristos, iar pe mama Lui – Fecioara Maria – nu o cinstiti? Oooo! mi-a raspuns mirat, dar o respectam. Cum adica, va inchinati cand va ganditi la Fecioara Maria? Noi nu ne inchinam deloc! mi-a raspuns sec. Aveti icoana cu Fecioara Maria? Noi nu avem icoane! Atunci cum o respectati? Asa… pur si simplu… o respectam ca nu vorbim despre ea si, care-i diferenta intre respect si cinstire? Si parintele Grigore se inflacarase, nu-si mai gasea locul pe scaun si-si ridica mainile la fiecare intrebare pe care si-o punea. Ne-a intrerupt, din discutie, soneria. Ma uit pe

fereastra, si o vad, la poarta, pe Jasmin.

– Parinte Grigore, scuza-ma trei minute. A venit Jasmin „s-o dezleg”. Cred ca iar a mancat bataie de la Pardalian.

Jasmin este o tiganca pe chipul careia poti citi ca in tinerete a fost o femeie fru-moasa. Ar fi inlocuit-o (fizic) cu succes pe Svetlana Toma. E inalta, slaba, are patru copii §i poarta cu mandrie o salba de aur la gat. Are parul lung si-si leaga baticul cu nod, deasupra fruntii. Cand deschid, Jasmin era in fata usii cu o batista in mana pe care o tinea pe ochiul stang.

– Ce-ai patit, Jasmin? Am intrebat-o mirat.

– la uite, parinte! si mi-a aratat ochiul rosu, care avea de jur imprejur o vanataie si o umflatura „de toata frumuse-tea”. De cand a venit Pardalian din Franta, ma bate aproape in fiecare seara, umbla numai beat…

– Si la ochi de ce te-a lovit?

La ochi mi se trage de la referendum!

– De la referendum?!!

– Ieri dimineata mi-a spus; azi trebuie sa votam, dar vii cu mine, ca nu stii carte si-ti arat eu unde sa pui stampila. Si-a plecat la carciuma. Spre seara, dac-am vazut ca nu mai vine, ce mi-am zis; ma due sa votez, ca asta vine iar beat si, daca-i spun ca n-am votat, ma omoara. Mi-am luat buletinul, am votat si-am venit acasa. Pe la 9 seara, vine si Pardalian: Ai votat? Am votat! i-am raspuns. Cum ai votat, ca nu stii sa ci-testi! §i incepe sa ma descoasa; erau doua patratele, una sus si

una jos, in care ai pus stampila? In aia de sus, i-am raspuns, ca… sus… vreau sa ramana dom’ presedinte! §i, parintele, numa’ ce-mi da un pumn in ochi, de-am vazut stele verzi! Na stampila, mi-a zis! si mi-a „starnpilat” una in ochi, de m-a dat cu capu’ de soba… si m-am jurat ca plec in lume, dar… unde sa ma due? A stat in genunchi, i-am pus epitrahilul pe cap si i-am citit o rugaciune. Cand am intrat in sufragerie, parintele Grigore mai-mai ca-si pierduse rabdarea:

– Ce, Dumnezeu, ai stat atata la usa? I-ai citit Jasminei toata cartea?

– Spune-mi, mai bine, de ce te-ai certat cu vecinu’?

– Chiar ieri, de referendum, pe 19 mai, era ziua fiicei mele si, cum vecinul are o fata cam de aceeasi varsta, i-am invitat la noi. I-am intampinat la poarta; bine ati venit… bine v-am^sit, si alte politeturi. Fata lor, intra prima pe poarta si, cand vecinul meu da sa intre cu sotia, nu §tiu ce mi-a venit ca i-am spus; pe fiica ta o cinstesc si o primesc in casa… iar pe voi va respect… dar va tin la poarta. Amandoi au facut ochii cat cepele. Parintele si-a holbat ochii la mine, incercand sa-si imite vecinul. Imi pare rau – a continuat parintele Grigore – ca poate i-am stricat ziua, dar… pana la urma, ca tot veni vorba, ce solutie imi dai? Pe a lui Emil Cioran sau pe a lui Petre Tutea?

– In situatia asta, solutia este la… Jasmin!

Read Full Post »


In toamna anului 1984 primisem bani de la Arhiepiscopia Bucurestilor pentru reparatia bisericii si m-am gandit ca ar fi frumos din partea mea sa multumesc Parintelui Patriarh Iustin, dar nu oricum, ci publicand un anunt in ziarul Romania Libera. Ma trezesc intr-o dimineata cu acest gand – pe la inceputul lui septembrie – si merg in statia de autobuz din sat. Dupa vreo doua ore de asteptare, timp in care ne-am adunat vreo 10 persoane, vine si autobuzul. Era plin, locurile de pe scaune ocupate, oameni ingramadiți pe culoarul dintre scaune. Noi cei de jos am incaput insistand dupa comentarii rautacioase. Dupa cateva minute autobuzul a plecat spre Bucuresti. La km. 31 (eram langa sofer) observam de departe un echipaj de militie. Cand ne apropiem, un ofiter ne arata santul cu mana, soferul „trage” pe dreapta, deschide usile din fata, iar militianul urca in autobuz:

– Ce cautati ba la Bucuresti? Porumbul sta necules pe camp si voi va plimbati? Had, jos din masina, va intoarceti acasa si culegeti porumbul, ce vreti sa vi-1 culeg eu…? Ati uitat ca sunteti in campanie?

– Do’n sef, am femeia bolnava – il intrerape un taran mai in varsta cu glas plangacios – merg la spital sa-i due ceva de-ale gurii…

– Eu merg dupa paine – spune altul – ca am trei copii si trebuie sa le dau macar paine…

– Da – il completeaza o femeie – Ceausescu ne-a pus sa facem copii, dar paine nu ne da la a§tia de la tara…si grau’ noi il muncim!

– Da, da, asa e, mergem dupa paine do’n sef— s-au auzit mai multe glasuri ascunse in spatele autobuzului.

– Baaa… mucles! Tipa militianul la noi. Jos din masina si scoateti toti buletinele la control ca m-ati enervat!

Am inceput sa ne dam jos din autobuz, unii cautau dupa buletine, altii murmurau, erau nervosi dar… atat. Calatoria mea la Bucuresti era compromisa precum si multumirile adiwe patriarhului. Cei trei ofiteri se uitau in buletinele oamenilor, scot si eu buletinul si merg la „do’n sef:

– Tovarase sergent major, permiteti sa raportez? M-am mirat de adresarea mea, dar terminasem armata doar de 4 ani, iar sergentul ma fixa cu privirea nestiind probabil ce sa creada, parca ar fi fost napadit de o ploaie de idei.

– Da, care-i problema?

– Sunt preot si merg la Bucuresti, sunt chemat la Patriarhie… de sefii mei, daca nu merg voi avea probleme – ii spun incercand sa intra intr-un limbaj comun. Nu termin bine explicatia mea ca striga la colegul lui aflat la vreo 10 metri distanta:

– Tovule, avem un popa aici, ce facem cu el?

– Lasa-1 dr…lui sa mearga, ca si asa nu o sa culeaga la porumb. Ba asta cu autobuzu’ da-i odata drumu’ de aici ca altfel te tin pana maine dimineata…

Soferul si cu mine urcam in mga in autobuz si plecam lasand in urma toti calatorii. Dupa 20 km. ajungem la soseaua de Centura. Acolo… post de militie permanent. Cand ne apropiem, militianul ne arata si el santul cu mana, tragem pe dreapta, soferul deschide usile iar el urea in autobuz si intreaba uitandu-se la mine:

– Cine este dumnealui?

– Este un preot, merge la Bucuresti, raspunde soferul.

– Ba voi astia de la Filaret va plangeti ca nu aveti motorina si plimbati un popa cu gogeamitea autobuzu’ gol! Hai, iesi cu ceva la interval ca altfel ma enervez!

Soferul duce mana la buzunarul exterior de la piept, scoate o hartie de 100 de lei si o da militianului, care o ia dezinvolt si ne spune aratandu-ne degetul:

– Alta data sa nu se mai intample!Soferul inchide usile si plecam.

– Azi toata lumea e nervoasa parinte!

Ajungem in Bucuresti, cobor la statia de metrou, iau „trenul galben fara cai” pana la Universitate, merg pe jos pe calea Victoriei, cobor pe langa Electrolux pana la Cinematecasi intra vis-a-vis la Agentia de Publicitate. Ma asez la o masa si scriu: „Preotul Trusca Nicolae multumeste Preafericitului Parinte Patriarh Iustin Moisescu pentru ajutoral acordat la reparatia bisericii din satul Negoiesti, judetul Calarasi”. Iau hartia si merg la ghiseu la un domn, sa-mi numere cuvintele si sa platesc. Imi ia hartia si incepe: unu, doi, trei… paaatra… ciiinci…

– Domnule, nu pot sa-ti public asa ceva!

– De ce, domnule? Parintele Patriarh este membra in Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste, iar ziarul Romania Libera este un organ al F.D.U.S-ului.

Domnul de la ghiseu isj pune coatele pe masa, capul intre maini, ma fixeaza cu privirea si-si lasa ochelarii pe varful nasului. §i ma priveste… si ma priveste…

-Asteptati un moment. Si dispare cu hartia in mana pe o usa. Cred ca au trecut vreo 5 minute; se formase coada in dreapta mea. Intr-un tarziu iese pe usa un domn injur de 50 de ani, imbracat la costum, cravata, mansete albe apretate, ochelari cu rama aurita, care mi se adreseaza:

– Domnule parinte, nu va publicam acest anunt pentru ca nu se poate!

– De ce domnule, nu se poate? Si repet fraza cu F.D.U.S.-ul. Dar domnul din fata mea se enerveaza brusc si-mi spune agitandu-si mainile:

– Du-te, domnule, si multumeste-i Patriarhului acasa, sau trimite-i o scrisoare… sau cine dr…u te-a trimis aici, ori am impresia ca nu vrei sa dormi linistit la noapte? Vrei sa o luam amandoi pe cocoasa?

Finalul a fost comic. Mi-a venit sa rad, am zambit chiar fara sa ma abtin. Domnul din fata mea a dat din mana a lehamite. Am iesit afara din agentie, si dupa cativa pasi ma opreste o doamna:

– Parinte, eram in agentie adineaori, si vreau sa va intreb de ce nu mai scrie in calendar cand sunt Mosii de iarna… si Mosii de vara… pe 18 octombrie era Sfantul Iulian, acum nu mai scrie… ne-ati furat si sfintii si mortii… ce ai de spus? Hai spune daca ai curaj! Parca ma lovea cu ceva in cap.

– Doamna, cine te-a trimis la mine? Am impresia ca nu vrei sa dormi linistita la noapte, sau vrei sa o luam amandoi pe cocoasa?

preot Nicolae TRUSCA Parohia Negoiesti

Read Full Post »

Older Posts »